Pilotii veterani povestesc ca de-a lungul anilor Parangul a fost locul în care s-au petrecut mai multe catastrofe aviatice.
Marti 9 noiembrie 2010, trei angajati ai Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane (MCDR) din Deva (Grigore Urechiat, Mihai Barsan, Mircea Cosma), in colaborare cu Salvamont Petrosani, se afla pe munte in cautarea unui avion militar prabusit in 1965 si intentioneaza sa transforme aceste relicve aviatice in exponate, care sa imbogateasca colectia Muzeului “Aurel Vlaicu”.
Salvamontistul Claudiu Pop a participat la gasirea epavei avionului. “Suntem si azi pe munte. Am gasit mai multe componente, printre care un rotor al avionului si o parte din trenul de aterizare. Urmeaza sa fie coborate in perioada urmatoare”, spune salvamontistul.
In zona Lacul Rosiile
“Aparatul s-a prabusit in apropiere de Lacul Rosiile, chiar sub varful Parang. Zona este deosebit de grea dar, in ciuda vremii capricioase, au fost recuperate mai multe piese. Trenul de aterizare, parti din fuzelaj. Am inteles ca vor ajunge la muzeu”, a declarat ieri Dumitru Barlida, seful Serviciului Salvamont Petrosani.
In iarna anului 1965, aparatul efectua un zbor ultrasecret intre Craiova si Timisoara si avea la bord un echipaj militar format din 5 ofiteri, cand a fost surprins de o furtuna chiar deasupra varfului Parang. Pilotul a incercat sa aterizeze fortat, pentru a scoate aparatul din furtuna, insa singura solutie era sa se intoarca spre Petrosani, unde putea gasi un platou care sa-i permita aceasta operatiune. Din pacate, n-a mai apucat, furtuna izbind avionul de un versant.
Ingropati de avalansa
Dupa prabusirea avionului, s-a declansat o avalansa, care l-a inghitit pentru mai bine de doua luni. „Eu imi amintesc foarte bine despre accidentul de atunci. Eram un tanar alpinist in echipa CFR-ului si am fost in operatiunea de cautare. L-am reperat dupa doua zile de cautari, dar apoi, fiind avion militar, nu ne-au mai lasat sa ajungem la el. A venit armata cu alpinisti militari si vanatori de munte de la Brasov. Abia dupa doua luni l-au gasit si acolo a ramas de atunci”, isi aminteste Dumitru Barlida.
