English Muzeul Deva

MUZEUL CIVILIZATIEI DACICE SI ROMANE DEVA - MEMBRU - RETEAUA NATIONALA A MUZEELOR DIN ROMANIA



MAGNA CURIA





         La poalele cetatii, in partea de sud a acesteia se afla cel mai interesant si cel mai vechi monument al Devei, Magna Curia. Cladirea se impune, de la bun inceput, prin elementele sale arhitectonice si stilistice de influenta renascentista si baroca.
         Cladirea actuala, sediu al Muzeului Civilizatiei Dacice si Romane, este o constructie ce dateaza din perioada Renasterii, incisiv refacuta in secolul al XVIII-lea. Documentele au relevat o prima faza de constructie la sfarsitul secolului al XVI-lea legata de persoana lui Francisc Geszthy, capitan suprem al armatei transilvane in perioada 1594-1595.
         Prima referire documentara la aceasta cladire o gasim pe placa funerara a mamei lui Geszthy, Sofia Szlyok, decedata in 1590, si care arata ca sfarsitul ei intervenise in oppido Deva, in curia filii sui Francisci, sub arce eiusdem sita. Avem astfel pentru prima data mentionat complexul de cladiri situate la poalele cetatii, aflat in posesia aceluiasi Francisc Geszthy.
         La inceputul secolului al XVII-lea se presupune ca Magna Curia a avut de suferit odata cu jefuirea si arderea bisericii invecinate.
         In anul 1608 domeniul ajunge in posesia lui Gabriel Bethlen din donatia principelui Gabriel Bathory. In 1613 Bethlen este ales principe al Transilvaniei si doneaza domeniul Devei sotiei sale Susana Karolyi, in a carei posesie ramane castelul pana in 1622, cand moare.
         De numele lui Gabriel Bethlen se leaga cea de-a doua faza de constructii. Lucrarile au inceput in 1614 iar din 1615 lucrarile la castel au fost conduse de arhitectul Giacomo Resti da Verna. In aceasta perioada, pe langa lucrarile care au fost efectuate la cladire, s-a construit si o cladire care incheia inelul dublu al zidurilor de incinta ce inconjura castelul propriu-zis.
         Dupa moartea Susanei Karolyi, domeniul intra in posesia nepotului de frate al principelui, Stefan Bethlen. Dupa moartea prematura a “ducelui cel tanar” domeniul ramane vaduvei acestuia Maria Szechy care isi traieste aici romantata viata pana in anul 1640 cand a vandut domeniul principelui Gherghe Rakoczi I. Maria Szechy, cantata de literatura maghiara sub numele de “muranyi Venus”, a ramas vaduva la 25 de ani dar s-a recasatorit cu un sot pe care l-a parasit in 1634, refugiindu-se la Magna Curia. Acesta dorind sa o readuca la ascultare a atacat prin surprindere, in toiul noptii Magna Curia, cu 300 de calareti. Sotia, folosindu-se de ragazul cat i-a oferit spargerea portii, s-a strecurat printr-un geam spre gradina si a reusit sa se refugieze in cetate, de unde a reusit sa respinga atacul sotului, care a fost nevoit sa plece rusinat.
         In 1686 armata austriaca trece hotarele Principatului si sub pretextul apararii tarii impotriva incursiunilor turcesti si tataresti. Trupele Generalului Scherrffenberg pun stapanire pe Cluj si Dej obligand reprezentantii Principatului sa semneze la Viena o intelegere prin care se convenea ca Transilvania sa fie luata sub protectia imparatului, in schimbul recunoasterii ca principe a lui Mihail Apaffi si a fiului sau ca mostenitor. Pentru a se garanta intelegerea, urmau sa fie instalate garnizoane imperiale la Cluj si Deva.
         Dupa 1687 domeniul intra in administratia fiscala. Regimul fiscal a inventat un sistem de inchiriere a domeniului. Primul care a beneficiat de acest sistem a fost generalul Stefan Steinville (m. 1720), apoi cu domeniul Devei au fost rasplatite, in 1730, serviciile contelui Giulio Visconti. Acesta din urma inchiriaza domeniul unui antreprenor financiar, De Nicola, iar mai apoi, in 1743, vinde domeniul guvernatorului Transilvaniei, Ioan Haller. De numele acestuia se leaga a treia, si ultima faza de constructii, la castelul Magna Curia, in perioada anilor 1744-1746.
         De refacerile castelului s-au ocupat antreprenorul si zidarul Conrad Hammer, iar sculpturile sunt semnate de Friedrich Wacherberger, dandu-i noua fata, de influenta baroca. Rezultatele acestor modificari sunt oglindite in inventarul din 1756. Descrierea incepe cu curtea exterioara precedata de poarta de intrare, care se mentioneaza ca este refacuta si decorate cu doua blazoane. Dupa aceea urmeaza cladirea propriu-zisa, cu doua nivele de locuit si patru bastioane de colt. Inventarierea cladirii incepe dinspre gradina cea mica cu scara monumentala care permitea intrarea la etaj.




         Caracterul de resedinta este subliniat de existenta salii de audiente, a sufrageriei mari cu balconul din mijlocul fatadei care este sprijinit pe console marcate de patru capete de atlasi.




         Fatada a fost refacuta total in aceasta perioada. Pe langa balconul polilob i s-au mai adaugat un portal iar ferestrele primesc noi ancadramente.





         Tot acum, in sala festiva a palatului, este realizat semineul. Cadrul rectangular de piatra este incoronat cu un decor de o vioiciune nedisimulata. In partea centrala jos a acestuia apar blazoanele de alianta a familiei Haller-Daniel (lebada cu gatul sagetat imaginea centrala a blazonului Sofiei Daniel si leul din blazonul lui Ioan Haller), incoronat de imaginea legendei pasarii Phoenix.





         Colturile caminului, in forma de voluta, sunt marcate de mici pilastri ce servesc drept suport pentru cele patru figuri exotice de “mori”, negrese, ce au mijlocul acoperit cu un brau de pene, bustul gol, tolba de sageti pe spate si crestetul incununat cu un bogat penaj. Urnele decorative cu capete de atlasi, de factura asemanatoare cu cele ale balconului, completeaza decorul. Dupa cum apare in inventarul din 1756 in preajma castelului existau trei gradini si doua fantani arteziene: una reprezentand un leu iar cealalta o lebada cu gatul sagetat.




         Aceasta din urma a fost descoperita in urma sapaturilor arheologice din 1992. In partea superioara fantanii apare un putto ingenuncheat, ce poarta pe spate o scoica decorativa suport pentru lebada de deasupra, prin al carei cioc iesea apa.
         Procesul de restaurare la aceasta cladire, inceput in 1997 si finalizat in 2006, a avut menirea de a reda pe cat posibil, splendoarea de altadata a palatului si a face din el un punct de atractie pentru localnici si vizitatori, astfel sa reprezinte, pe langa cetate, o emblema a orasului.